Tratamentul cu noile anticoagulante orale

Dr. Viorica Dobreanu, Medic primar Cardiologie

Tratamentul anticoagulant este indicat în numeroase afecțiuni acute sau cronice ce aparțin unor diferite specialități medicale: cardiologie, medicină internă, chirurgie, obstetrică - ginecologie.
Medicamentele anticoagulante schimbă compoziția chimică a sângelui într-o măsură în care acesta să se coaguleze mai greu, reducându-se astfel riscul de formare a cheagurilor.

Tratamentul anticoagulant poate fi prescris pentru o perioadă limitată de timp sau pentru toată viața, atunci când există pericolul formării de cheaguri.
Cheagurile pot migra din locul de origine și bloca un alt vas, ducând la accidente embolice cerebrale sau periferice.

Afecțiunile cu risc ridicat de formare a cheagurilor sunt:

• Fibrilația atrială - predispune la formarea cheagurilor în cavitățile inimii (atrii), ce pot ajunge apoi în orice organ. Cel mai frecvent, cheagurile ajung în creier, ducând la apariția accidentului vascular cerebral.
• Tromboza venoasă profundă - cheagurile se formează în venele profunde ale membrelor inferioare sau ale pelvisului și pot ajunge în plămâni, provocând embolia pulmonară (afecțiune cu un risc de mortalitate foarte ridicat).
• Prezența de valve  cardiace artificiale
• Cardiomiopatia dilatativă - boală ce afectează mușchiul inimii, determinând dilatare și insuficiență cardiacă.
• Infarctul miocardic

În aceste situații, pacienții au nevoie de tratament anticoagulant oral permanent.
Există două tipuri principale de medicamente anticoagulante cu administrare orală:
a) medicamente antivitamina K (cumarinice);
b) anticoagulante moderne ce au ca mecanism de acțiune blocarea altor factori implicați în mecanismul coagulării.

Medicamentele cumarinice au fost până de curând singurele cunoscute și utilizate. Acestea blochează acțiunea vitaminei K, necesară în ficat pentru producerea unor substanțe cu rol în coagulare. În România, cel mai frecvent se folosește acenocumarolul. Pentru ca efectul să fie optim, dozele de medicament trebuie adaptate mereu după o analiză numită INR, ce trebuie repetată periodic (la două săptămâni sau lunar).
Experiența considerabilă în prescrierea și urmărirea acestor tratamente a scos în evidență și o serie de neajunsuri ale acestor medicamente:

• debutul lent al efectului;
• efect anticoagulant imprevizibil, incapabil să mențină constant un nivel eficient al tratamentului;
• interval terapeutic foarte îngust;
• necesitatea modificării frecvente a dozelor în funcție de valorile INR;
• dependența pacientului de un laborator.

Neajunsurile prezentate de anticoagulantele cumarinice au determinat căutarea de noi agenți, mai ușor de utilizat de către medici și pacienți. Acestea sunt noile anticoagulante orale, care au adus o serie de beneficii, grație mecanismului lor de actiune:

• efectul previzibil, fără a necesita monitorizare prin teste de coagulare;
• mai puține interacțiuni medicamentoase sau alimentare;
• durata de acțiune mai scurtă;
• raport eficiență/siguranță mai bun.

Medicamentele anticoagulante moderne sunt:  debigatran, rivaroxaban, apixaban. Cine sunt pacienții care ar beneficia cel mai mult de pe urma noilor anticoagulante orale?

• pacienții instabili, fără control bun al INR;
• pacienții care doresc simplificarea terapiei;
• pacienții la care se urmărește reducerea riscului de sângerare;
• pacienții ortopedici – în prevenirea tromboembolismului venos;
• pacienții cu tromboză venoasă profundă.

Apariția noilor anticoagulante orale reprezintă o adevărată revoluție în prevenirea și tratamentul a numeroase afecțiuni.