Proceduri pentru diagnosticarea afecțiunilor cardiologice

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în întreaga lume. Conform OMS, peste 17 milioane de decese sunt cauzate anual de afecțiuni cardiovasculare. De aceea, persoanele cu boli cardiovasculare sau cele care prezintă un risc cardiovascular crescut (din cauza prezenței unuia sau a mai multor factori de risc cardiovascular, precum hipertensiunea arterială, diabet, dislipidemie, obezitate) necesită evaluarea și detectarea precoce a afecțiunilor cardiovasculare și tratament de specialitate.

• Consultul  cardiologic

Abordarea bolnavului cardiac începe cu istoricul și examenul fizic. O anamneză directă și meticuloasă și un examen fizic atent sunt esențiale în ghidarea diagnosticului și a strategiei terapeutice.

• Evaluarea paraclinică

Electrocardiograma

Electrocardiograma de repaus ajută la identificarea ischemiei miocardice, aritmiilor, diselectrolitemiilor, în evaluarea bolnavilor cu substrat genetic și în ghidarea terapiei. De aceea, electrocardiograma de repaus reprezintă o investigație esențială pentru examenul cardiologic.

Monitorizarea ECG ambulatorie (Holter ECG) este utilizată pentru obiectivarea tulburărilor de ritm sau anomaliilor electrice cardiace survenite în cursul activităților fizice obișnuite. La pacienții simptomatici prin palpitații, sincopă sau cei cunoscuți cu fibrilație atrială paroxistică, extrasistole ventriculare sau supraventriculare este utilă monitorizarea Holter ECG pentru stabilirea diagnosticului și ghidarea tratamentului.

Testul de efort ECG este utilizat la pacienții cu durere toracică anterioară, la cei cu probabilitate pretest intermediară de boală coronariană aterosclerotică, în vederea diagnosticului și stabilirea severității ischemiei miocardice.

Analize de sânge

Evaluarea profilului biochimic al pacientului cu afecțiune cardiovasculară este util în stabilirea riscului cardiovascular total, evaluarea altor afecțiuni asociate, determinarea unor dezechilibre metabolice care pot agrava sau determina simptomatologia bolnavului cardiac, precum și în ghidarea și evaluarea eficienței tratamentului.

Radiografia toracică

Cu ajutorul radiografiei toracice putem evalua aspectul cordului și cavităților sale, putem obține informații cu privire la circulația pulmonară, aorta toracică și afecțiunile pulmonare asociate. Radiografia toracică poate fi utilă și în monitorizarea pacienților cu diferite dispozitive cardiace implantate.

Ecocardiografia

Ecocardiografia este o metodă imagistică neinvazivă și neiradiantă care utilizează ultrasunetele pentru a recompune în timp real imagini în mișcare ale aparatului cardiovascular. Ecocardiografia reprezintă cea mai utilizată investigație imagistică în cardiologie datorită numeroaselor avantaje pe care le aduce: furnizează cu acuratețe multiple informații despre structura și funcția inimii, este lipsită de riscuri (poate fi efectuată atât femeilor gravide, cât și copiilor), larg disponibilă și ușor repetabilă chiar la patul bolnavului.

• Ecocardiografia transtoracică (2D) permite aprecierea corectă a anatomiei cordului, putând furniza informații esențiale despre structura valvelor și mobilitatea lor, dimensiunile cavităților și ale vaselor, funcția ventriculară, existența lichidului pericardic, a unor structuri anormale intracardiace (vegetații, trombi, tumori) sau a unor malformații congenitale.
• Ecocardiografia transesofagiană permite obținerea unor imagini de calitate superioară, prin lipsa interpunerii structurilor care afectează calitatea imaginii transtoracice (țesut adipos, țesuturi moi, plămân). Presupune introducerea unei sonde în esofagul pacientului (sub anestezie locală) și obținerea unor imagini de acuratețe crescută ale cordului și vaselor. Ecocardiografia tridimensională (3D) permite evaluarea dimensiunilor ventriculare (masă, volume), măsurarea fracției de ejecție ventriculare și evaluarea morfologiilor valvulare (în special valva mitrală) cu o acuratețe mult mai mare comparativ cu tehnicile clasice ecocardiografice. Este utilizată pentru ghidare în cadrul procedurilor intervenționale, precum „mitral clip", TAVI, închiderea DSA percutan.
• Ecocardiografia cu substanță de contrast presupune utilizarea de diferite substanțe de contrast pentru îmbunatățirea calității imaginilor ecocardiografice.
• Ecocardiografia de stres presupune utilizarea agenților stresori (precum efortul fizic, dobutamina, agenți vasodilatatori) pentru evaluarea ischemiei miocardice.

Cateterismul cardiac și coronarografia
 

Cateterismul cardiac este o explorare invazivă a aparatului cardiovascular și presupune introducerea unor catetere prin abordul arterei radiale sau femurale care ajung până la nivelul arterelor coronare sau cavităților cardiace. Pentru că procedura este invazivă, decizia de a efectua cateterism cardiac trebuie să aibă în vedere raportul între riscul procedurii și beneficiul așteptat pentru acel pacient.

Coronarografia reprezintă standardul de aur pentru diagnosticul anatomic al bolii cardiace ischemice și anomaliilor congenitale coronariene. Poate fi utilizată atât electiv pentru evaluarea pacienților cu angină pectorală de efort stabilă și probabilitate crescută de boală coronariană aterosclerotică, cât și în urgență, la pacienții cu sindrom coronarian acut.

Ventriculografia și aortografia se utilizează în evaluarea bolilor valvulare, bolilor congenitale complexe și a cardiomiopatiilor, în stabilirea variantei terapeutice optime medicale sau chirurgicale.

Angiografia periferică cu substanță de contrast reprezintă standardul de aur pentru evaluarea imagistică a leziunilor vasculare arteriale periferice.

Angioplastie cu balon și/sau implant de stent la pacienți cu leziuni coronariene sau vasculare obiectivate prin coronarografie sau alte metode imagistice.

Ecografia intravasculară (IVUS) este o metodă invazivă de analiză a peretelui vascular cu ajutorul ultrasunetelor, utilizând un cateter special care este introdus în lumenul vascular printr-o tehnică asemănătoare angioplastiei coronariene. Prin intermediul acestei metode imagistice pot fi identificate și caracterizate plăcile de aterom în faza subclinică a aterosclerozei și prezența fenomenului de remodelare pozitivă care obiectivează încărcarea aterosclerotică progresivă în absența detectării coronarografice sau a prezenței simptomelor.

Imagistica nucleară

Scintigrafia miocardică de perfuzie constă în utilizarea radiofarmaceuticelor cu tropism miocardic, pentru a detecta zone cu modificări de perfuzie. Scintigrafia miocardică de perfuzie la stres presupune asocierea protocoalelor de stres în vederea evaluării comparative a parametrilor metabolici și funcționali la stres și în repaus.

Tomografia cu emisie de pozitroni reprezintă o variantă de scintigrafie de stres care detectează fotonii emiși de coliziunea pozitronului (electron cu sarcină pozitivă) cu țesuturile. Reprezintă cea mai bună tehnică pentru evaluarea viabilității miocardice, dar este cea mai puțin disponibilă fiind dependentă de trasori cu durată scurtă de viață.

Tomografia computerizată cardiacă

CT-ul cardiac reprezintă o metodă imagistică noninvazivă, iradiantă, ce folosește o substanță de contrast iodată injectată intravenos și aparat de computer tomografie multislice pentru a obține imagini de la nivelul cordului și vaselor mari mediastinale (aorta, artere pulmonare, vena cavă superioară).

Coro-CT se utilizează pentru evaluarea arterelor coronare epicardice la pacienții cu angină pectorală de efort stabilă și risc scăzut, la pacienții cu probabilitate scăzută sau intermediară de infarct miocardic acut NSTEMI. Post-terapeutic, se utilizează pentru evaluarea permeabilității stenturilor coronariene și a bypassurilor aorto-coronariene.

Rezonanța magnetică cardiacă

Reprezintă standardul de aur pentru evaluarea volumelor, masei și fracției de ejecție atât a ventriculului stang, cât și a ventriculului drept. Este cea mai bună alternativă de evaluare imagistică la pacienții cu fereastra ecografică deficitară (în particular pentru caracterizarea cordului drept) și este metoda de elecție pentru investigarea pacienților cu malfomații cardiace congenitale complexe.

Studiu electrofiziologic

Studiul electrofiziologic reprezintă o investigație invazivă ce testează activitatea electrică a inimii cu scopul de a depista locul de la nivelul cordului unde își are originea un anumit ritm anormal. Presupune introducerea unui cateter, sub anestezie locală, la nivelul venei femurale care este poziționat ulterior în interiorul inimii. Aceste catetere sunt utilizate fie pentru a furniza impulsuri electrice de intensitate foarte mică, fie pentru a înregistra semnale electrice de la nivelul cordului.

Metodele de diagnostic pentru afecțiunile cardiovasculare sunt într-o continuă dezvoltare, atât cele noninvazive (imagistice, electrocardiografice), cât și cele invazive. Acestea devin din ce în ce mai numeroase, mai complexe,necesitând personal specializat pentru fiecare metodă de diagnostic. Se impune o echipă multidisciplinară pentru managementul complet al unui pacient cu afecțiune cardiovasculară: cardiolog clinician, intervenționist, electrofiziolog, radiolog, în care este esențială o bună comunicare interdisciplinară și evaluarea comprehensivă a pacientului cardiovascular.