Endocardita infecțioasă

Dr. Maria Gavrilaș, Medic primar Cardiologie și Medicină internă

Endocardita infecțioasă reprezintă infecția endocardului (stratul intern al peretelui inimii), cel mai frecvent de la nivelul valvelor inimii și mult mai rar de la nivelul septului interventricular, endocardului mural sau al unor dispozitive intracardiace.

Endocardul are rol de protecție, iar infecția acestuia poate avea consecințe grave, potențial fatale, atât la nivelul inimii cât și la distanță de aceasta. În mod obișnuit inima este rezistentă la infecții dacă în sânge ajung accidental bacterii, dar prezența unor leziuni valvulare (în special a protezelor valvulare), a unor defecte congenitale, a dispozitivelor intracardiace, hemodializa, administrarea de droguri intravenos (heroină) sau prezența unor deficiențe severe ale sistemelor normale de apărare ale organismului, pot determina infecția cu bacterii sau fungi la acest nivel.

Germenii bacterieni care produc cel mai frecvent acest tip de infecție severă la nivelul inimii sunt în principal streptococi și stafilococi, enterococi, Pseudomonas aeruginosa, Clostridium difficile etc. Cel mai frecvent aceștia ajung în fluxul de sânge de la nivelul cavității bucale sau a tractusului respirator superior și infectează endocardul. Cavitatea bucală conține în mod normal germeni bacterieni, dar aceștia pot trece în sânge odată cu o procedură sângerândă (ex. extracții dentare) sau ca urmare a unei igiene bucale deficitare. Alți agenți infecțioși pot ajunge în sânge de la nivelul pielii, al tractului genito-urinar, al tubului digestiv, unde sunt condiții/leziuni care favorizează infecția și trecerea microbilor în fluxul de sânge.

Factorii de risc merită subliniați din nou pentru că prezența lor impune măsuri de precauție și profilaxie specifice. Acești factori de risc sunt reprezentați de:

• proteze valvulare;
• afecțiuni valvulare (reumatismale, degenerative, congenitale, prolapsul de valvă mitrală);
• malformații cardiace congenitale cianogene;
• dispozitive intracardiace (defibrilatoare implantabile etc.);
• endocardită infecțioasă în antecedente;
• cancere (ex. cancerul de colon);
• hemodializă;
• administrare de droguri intravenos;
• igienă orală deficitară.

Odată ce microbii din fluxul sanguin ajung la nivelul endocardului valvular, acesta se infectează. Apar niște formațiuni aderente la valve, numite vegetații, care se pot fragmenta și pot migra în diverse zone din corp, determinând embolii septice (creier, splină, ficat etc.). Valvele se degradează, rezultând leziuni valvulare severe care uneori impun intervenția chirurgicală de urgență. Alteori, infecția se extinde și la nivelul miocardului (abcese miocardice), evoluția fiind de regulă gravă, spre decompensare cardiacă și insuficiență cardiacă congestivă.

Semnele și simptomele variază în funcție de tipul endocarditei, acută sau subacută.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

• febra, care apare în peste 90% dintre cazuri;
• prezența unui suflu/murmur cardiac;
• semne date de manifestări imunologice ca răspuns la infecție: petesii (pete purpurii), hemoragii sublinguale, noduli Osler (umflături mici și dureroase la nivelul degetelor), pete Roth (mici hemoragii retiniene) etc.;
• semne neurologice (accident vascular cerebral embolic, microabcese cerebrale, hemoragii);
• alte semne: splenomegalie, paloare, tulburări digestive, manifestări de insuficiență cardiacă, puls neregulat etc.

Diagnosticul se bazează pe criterii standard (criteriile Duke), care combină manifestările clinice cu prezența hemoculturilor pozitive (dovada prezenței microbilor în sânge) și cu modificările evidențiate la examenul ecocardiografic (vegetații valvulare, abcese miocardice, dehiscență de proteză, regurgitări valvulare noi).

Prognosticul depinde foarte mult de cât de precoce este pus diagnosticul și de prezența complicațiilor. Endocardita infecțioasă subacută poate evolua insidios, iar diagnosticul să fie pus la câteva săptămâni, uneori la câteva luni de la debut, când deja infecția este extinsă, leziunile valvulare severe și complicațiile numeroase. Endocardita acută are de la început un prognostic sever.

Profilaxia endocarditei este deosebit de importantă la pacienții care prezintă factorii de risc mai sus menționați și constă în administrarea de amoxicilină cu o oră înainte de anumite proceduri cu risc de bacteremie (prezența bacteriilor în sânge).

Tratamentul medical propriu-zis presupune administrarea intravenoasă de doze mari de antibiotice pe durată prelungită (de la 2 la 6 săptămâni, în funcție de etiologie). Adițional, tratamentul medicamentos se va adresa manifestărilor de insuficiență cardiacă sau al complicațiilor sistemice.

Tratamentul chirurgical este indicat în caz de:

• leziuni valvulare severe, ce determină decompensare cardiacă sau instabilitate hemodinamică;
• vegetații de dimensiuni mari, embolii sistemice recurente;
• dehiscență de proteză;
• abcese.

Dacă am o afecțiune cardiacă cu risc, ce trebuie să fac pentru a preveni endocardita infecțioasă?

• păstrarea unei igiene bucale riguroase (periaj dentar după fiecare masă, folosirea apei de gură);
• efectuarea controlului stomatologic de rutină la fiecare 6 luni sau la apariția unei dureri sau a unui abces;
• administrarea de antibiotic înainte de extracții dentare sau alte manevre sângerânde;
• informarea medicului stomatolog despre prezența unei afecțiuni cardiace care predispune la endocardită;

De reținut: Cea mai frecventă cauză a endocarditei este infecția dentară/bucală.

• informarea medicului curant despre orice infecție, chiar dacă poate să nu pară gravă;
• consultarea imediată a medicului cardiolog în caz de febră persistentă, respirație greoaie, stare generală deteriorată în timp scurt;
• renunțarea la fumat;
• adoptarea unui stil de viață sănătos;
• administrarea riguroasă a tratamentului prescris și controale regulate, conform recomandării medicului.