Defect septal atrial congenital, corectat cu succes la Arcadia printr-o procedură de cardiologie intervențională

Dr. Igor Nedelciuc, Medic primar Cardiologie, Coordonator Cardiologie Intervențională

Defectul septal atrial (DSA) reprezintă aproximativ 10% dintre afecțiunile congenitale de cord ale adultului. Apare mai frecvent la femei decât la bărbaţi, iar supravieţuirea până la vârsta de 60 ani variază între 15-60% în populaţia generală. În general, intervenția de corectare se realizează în copilărie, atunci când riscurile sunt minime. Deși pot fi tolerate până la vârsta de peste 40-50 ani, defectele septale atriale necorectate, duc treptat la insuficiență cardiacă și hipertensiune pulmonară. Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie intervențională a realizat cu succes închiderea defectului de sept atrial la un pacient de 42 de ani.

O stare generală de oboseală accentuată, pusă inițial pe seama obezității, a lipsei activității fizice și a sedentarismului, a fost motivul pentru care un pacient de 42 de ani s-a prezentat la un control medical cardiologic. În urma investigațiilor, pacientul a aflat că are din naștere un defect de sept atrial. Prin acest defect s-a creat un șunt prin care o cantitate de sânge din cavitatea stângă (atriul stâng) trecea în cavitatea dreaptă (atriul drept), care încarcă circulația pulmonară cu un volum suplimentar de sânge. Această suprasarcină cu volum suplimentar a determinat agravarea progresivă a simptomatologiei. În cazul în care pacientul n-ar fi descoperit acest defect congenital și în lipsa tratamentului, starea de oboseală și incapacitatea de a depune efort ar fi progresat lent, iar simptomele s-ar fi agravat semnificativ în doar câțiva ani.

„Prin această «comunicare», o cantitate de sânge trecea din atriul stâng în atriul drept, cu fiecare bătaie. La fiecare bătaie de inimă se încărca volumul circulator pulmonar cu un volum suplimentar de sânge – minut cu minut, zi de zi, lună de lună, an de an, timp de 42 de ani. Defectul nefiind foarte mare nu a fost simptomatic o perioadă lungă de timp. Însă când a început să crească presiunea în circulația pulmonară din cauza acestui șunt, pacientul a devenit simptomatic, a început să obosească mai repede, a scăzut toleranța la efort”, precizează dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie, Coordonator Cardiologie Intervențională Arcadia.

Diagnosticul a fost confirmat la Arcadia la un examen cardiografic clasic. Pentru a măsura exact defectul și pentru a se estima dimensiunea dispozitivului ce a trebuit implantat, a fost necesară efectuarea unei ecografii transesofagiane. Ecografia transesofagiană permite o vizualizare foarte clară a structurii și o măsurare corectă a defectului. În funcție de dimensiune, se stabilește și metoda de închidere. În cazul unui defect de dimensiune redusă se folosește un dispozitiv introdus percutant, iar în cazul unui defect de dimensiune extinsă se indică închiderea chirurgicală pe cord deschis. Ecocardiografic s-a localizat defectul, s-a determinat mărimea lui şi a marginilor sale, s-a măsurat raportul de debite și a presiunii în artera pulmonară.

„Este foarte important să se estimeze corect, atât dimensiunea defectului, cât și distanța dintre acest defect și peretele liber al atriului. În acest mod, putem evalua corect modalitatea de introducere și de așezare a dispozitivului. În acest caz, după măsurători s-a constatat un defect de dimensiune medie compatibil pentru implantarea unui dispozitiv cu închidere percutantă”, precizează dr. Igor Nedelciuc.

De obicei, intervenția aceasta se realizează în copilărie pentru că atunci defectul se închide radical și nu mai are nicio consecință asupra inimii pe timpul vieții. La adulți însă, cu trecerea timpului se produc anumite modificări în circulația pulmonară și nu toate efectele sunt reversibile la vârsta aceasta. După închiderea defectului, însă, hipertensiunea pulmonară nu mai avansează și are loc o îmbunătățire semnificativă a calității vieții.

Procedura de cardiologie intervențională de închidere a defectului de sept atrial

Pacientul a fost internat în ziua intervenției, iar în cazul acestuia s-a optat pentru anestezie generală, pentru că s-a efectuat încă o ecografie transesofagiană în timpul procedurii, pentru a avea un control mai clar a poziționării dispozitivului pe defectul septal atrial. Unele defecte mici pot fi efectuate fără ecografie transesofagiană cu anestezie locală, însă, în cazul defectelor medii, este necesar un control transesofagian pentru siguranța implantării.

Dispozitivul introdus este o umbrelă tip dublu disc, din nitinol, un metal cu memorie, având o dimensiune fixă la introducere, dar care se pliază în interiorul unui sistem de livrare. Atunci când este scos din cateter preia dimensiunea automată programată. Materialul este biocompatibil și asigură ocluzia rapidă şi eficientă a defectului.

Procedura s-a realizat cu abord femural, prin vena femurală. Printr-o venă femurală s-a introdus o sondă până la nivelul atriului drept, iar din atriul drept, prin acest defect, în atriul stâng. Pe această cale se introduce un balon special pentru măsurarea precisă a defectului.





















Imagine 1. Cateterul cu balon se introduce prin cava inferioară, prin atriul drept  și prin defect, în atriul stâng și se poziționează balonul la mijlocul defectului. Prin umflarea acestui balon se creează o incizură în mijlocul lui, care corespunde exact cu dimensiunea defectului.

Apoi, dispozitivul s-a introdus cu ajutorul unui sistem de livrare special.
S-a deschis prima umbrelă, care se retrage până la nivelul defectului, și apoi s-a deschis a doua, pe partea cealaltă, care fixează dispozitivul.
În acest moment dispozitivul este încă atașat de sistemul de livrare și medicul are control, îl manevrează și îi poate modifica poziția. Verificarea poziției corecte se realizează radiologic, prin ecografia transesofagiană, test cu substanță de contrast, test de poziție a dispozitivului și doar după ce medicul este convins de poziția corectă, abia atunci are loc detașarea și fixarea dispozitivului care, ca o umbrelă cu două discuri, închide defectul.





















Imagine 2. Umbrelă cu două discuri, sistem de livrare desprins

Dr. Igor Nedelciuc, medic primar cardiologie intervențională: „Închiderea defectului septal atrial este o procedură care impune respectarea cu strictețe a tuturor pașilor. Intervenția a durat în jur de o oră, pacientul a fost trezit imediat după operație, a fost detubat și mutat în salon. După 4-5 ore pacientul se putea deplasa și a doua zi a fost externat în condiții normale. În aceeași zi s-a efectuat o ecografie transtoracică pentru siguranța și confortul pacientului.”

După intervenție, timp de 3-6 luni este important tratamentul medicamentos. În primele luni, dispozitivul are contact direct cu fluxul sangvin. Din acest motiv, există tendința de coagulare la un contact a sângelui cu un corp străin. În timp, dispozitivul se acoperă cu țesut endotelial, asemănător cu cel al peretelui interior al inimii. După 6 luni, dispozitivul este complet acoperit cu țesut și este înglobat în peretele septului interatrial. Din acel moment nu mai este necesar niciun tratament, iar dispozitivul nu mai poate fi deplasat, devenind parte din peretele inimii.

Închiderea percutană a DSA în cazurile cu indicaţie pentru acest tip de intervenţie este o procedură minim invazivă, eficientă şi sigură, cu raport cost-eficienţă superior chirurgiei. Succesul cu care s-a tratat acest caz se datorează tehnologiei existente în Spitalul de Cardiologie Arcadia și expertizei echipei medicale de cardiologie intervențională.